Selectaţi limba 
 

Consiliul Local al Municipiului ORADEA
Serviciul Public Comunitar Local de 
Evidenta a Persoanelor

Starea civila:piata Unirii nr. 10040 259 408.825office@evp-oradea.ro
Evidenta Persoanelor:strada Republicii nr. 240040 259 432.823evp@evp-oradea.ro
 
 
 
 
 
 
Programare căsătorii online
Acte de identitate
Formulare necesare
Comunicate de presă
Câteva click-uri şi aveţi posibilitatea să programaţi, într-un mod elegant şi modern - direct de la dumneavoastră de acasă, căsătoria civilă
Utilizând un program informatic, simplu, prin intermediul internetului,  poţi stabili ziua şi ora în care un funcţionar te asteaptă la ghişeu, numai pe tine, fără să pierzi timp aşteptând la rând după alţii.
Lista cu formularele necesare le gasiţi aici, de unde le puteţi lista
Va tinem la curent cu tot ce se intampla in institutia noastra
Eliberarea actului de identitate la expirarea termenului de valabilitate________Modificată în : 01.07.2014

CARTEA DE IDENTITATE

         Din când în când ne schimbăm vârsta, numele, domiciliul sau pur şi simplu avem parte de momente neplăcute: fie ne pierdem portofelul plin cu acte, fie cineva ne-a prins pe picior greşit şi ne-a lăsat fără ele.

         În alte cazuri, autoritatea locală decide să modifice numele străzii pe care ai domiciliul şi, datorită faptului ca suntem unici, în ţara noastră, acesta poate fi dovedit doar cu cartea de identitate, în plus, din 2007 ţine loc şi de paşaport în Uniunea Europeană, astfel încât, ajungem de câteva ori în viaţă în ipostaza de a fi nevoiţi să ne facem unul sau să îl înlocuim pe cel vechi, pierdut sau distrus.

         Este important să ştii dacă actul de identitate se apropie de limita de expirare, îl poţi schimba doar în ultimele 6 luni de valabilitate dar nu trebuie să depăşesti ultimele 15 zile ale termenului de valabilitate. Altfel, esti pasibil de o amenda, cuprinsă în acest moment între 40 şi 80 lei. Dacă data expirării este într-o zi nelucrătoare (ex. duminică a expirat, mă prezint luni - plătesc amendă, dacă te duci vineri nu ai amendă), trebuie să fi atent să mergi înainte de aceasta.
        

Te invităm să cunoşti ce trebuie să faci la:

–EXPIRAREA TERMENULUI DE VALABILITATE  a actului de identitate,

Expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate

Ce înseamnă noţiunea expiră, din punctul de vedere al dicţionarului

  • EXPIRĂ, a expíra -  A înceta să mai fie valabil.

De ce expiră actele de identitate

  • Omul este parte la fenomenul firesc al evoluţiei biologice proprii, proces care, în baza unor modificări gradate, prin anumite  transformări succesive, îi poate schimba fizionomia.
  • Termenele de valabilitate ale actelor de identitate urmăresc o actualizare periodică a evidenţelor oficiale ale statului cu imaginea individului, cu datele sale de stare civilă, cu domiciliul său.

IMPORTANT

  • Actul de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat
  • poate fi preschimbat cu 180 de zile înainte de data expirării
  • se preschimbă cu cel puţin 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate  

A T E N Ţ I E
cetăţenii care nu solicită eliberarea unui nou act de identitate,
ÎNAINTE CU 15 ZILE DE EXPIRAREA CELUI VECHI 
(cel târziu la data expirării precizate în actul de identitate),
vor fi sancţionaţi cu amendă cuprinsă între 40 şi 80 lei

Cine poate solicita un act de identitate la S.P.C.L.E.P. Oradea

Locuitorii municipiului Oradea, precum şi cei ai celor 14 comune arondate, respectiv:

Biharia, Cetariu, Copăcel, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Ineu, Lăzăreni, Nojorid,  Oşorhei, Paleu, Săcădat, Sântandrei, Tămăşeu, Toboliu.
Locul depunerii cererii, Date de contact, Program de lucru

Locul

  • cererea şi actele necesare se depun, personal, la Biroul de Evidenţă a Persoanelor din cadrul S.P.C.L.E.P. Oradea.

Adresa şi date de contact

  • mun. Oradea, str. Republicii nr. 24, jud. Bihor;
  • nr. de telefon – 0259/ 432.823, 0259/ 432.824.

Program de lucru cu publicul

  • LUNI                – 8,00 – 15,30
  • MARŢI             – 8,00 – 15,30
  • MIERCURI       – 8,00 – 15.30
  • JOI                  – 8,00 – 18,00
  • VINERI            – 8,00 – 15,30
Acte necesare

Pentru preschimbarea actului de identitate expirat ai nevoie de:

  1. actul de identitate expirat sau care va expira plus vechea carte de alegător
  2. certificatul de naştere (original şi fotocopie)
  3. DUPĂ CAZ, în funcţie de situaţia în care te afli
  4. certificat de căsătorie  (original şi fotocopie)
  5. sentinţa de divorţ definitivă şi irevocabilă/ certificat de divorţ  (original şi fotocopie)
  6. certificat de deces al soţului/soţiei,  (original şi fotocopie)
  7. certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani  (original şi fotocopie)
  8. actul prin care se face dovada spaţiului în care locuieşti (vezi care sunt acestea)(copie si original).
  9. chiar dacă eşti major, în cazul în care domiciliul din cartea de identitate va fi cel al părinţilor, va fi nevoie să fi însoţit de unul dintre ei.
  10. dacă domiciliul este al unei alte persoane (prin luare în spatiu), va trebui să fii însoţit de proprietarul domiciliului.
  11. există şi posibilitatea ca proprietarul domiciliului să nu fie prezent şi să fie suficientă o declaraţie a acestuia de luare în spaţiu plus actul de proprietate, care poate fi dată în faţa poliţistului de siguranţă publică, a notarului public ori a funcţionarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României
  12. Chitanţa reprezentând contravaloarea:
  13. cărţii de identitate (7 lei) + taxa de timbru (5 lei) se achită la sediul S.P.C.L.E.P.
  14. cărţii de identitate provizorii (1 + 5 lei)
Cartea de identitate provizorie
  • se eliberează atunci când persoana fizică nu posedă toate documentele necesare eliberării cărţii de identitate şi în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România.
  • pentru cartea de identitate provizorie, termenul de valabilitate se stabileste de serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor si nu poate fi mai mic de 30 zile sau mai mare de 1 an.
Termen  de soluţionare
  • Conform prevederilor legale
Legislaţie aplicabilă
  • O.G. nr. 84/ 2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice  comunitare de evidenţă a persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, actualizată;
  • Ordonanţa de Urgenţă 97/ 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată;
  • Hotărârea 1.375/ 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor legale privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor
  • Legea nr. 677/ 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, actualizată;
  • Legea nr. 119/ 1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată;
  • Metodologia nr. 64/ 2011 privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă;
  • Legea nr. 21/ 1991 a cetăţeniei române, republicată;
  • O.G. nr. 41/ 2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice;
  • Legea 287/2009 – Codul Civil, republicat
Important de ştiut

Cererea pentru eliberarea actului de identitate

  • Cererea se obţine de la agentul de ordine aflat la intrarea în sediul Biroului de Evidenţă a Persoanelor;
  • Cererea pentru eliberarea actului de identitate se completează de solicitant la rubricile prevăzute pe faţa acesteia
          IMPORTANT – cererea nu se completează pe verso de către solicitant

Cum depun cererea, cum ridic actul de identitate

  • Cererile pentru eliberarea actelor de identitate se depun personal,
  • Documentele cu care se face dovada numelui, prenumelui, cetăţeniei şi a domiciliului, necesare eliberării actului de identitate, se prezintă în original şi fotocopie.
  • Cărţile de identitate se eliberează titularilor. In situatia în care reprezentantul legal al unei persoane fizice solicită, în numele acesteia, ridicarea actului de identitate, sunt necesare documentele cu care face dovada identităţii si a calităţii de împuternicit care îl indreptăţeşte la această cerere.
     

Cetăţenii români aflaţi în străinătate

  • În situaţia în care solicitantul nu se află în ţară mandatarul va prezenta o procură specială pe care se află aplicată fotografia titularului, autentificată de misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din statul în care se află solicitantul. În cuprinsul procurii este necesar să se regăsească referirea expresă la obiectul mandatului.

Dovada adresei de domiciliu se poate face cu unul din următoarele documente:

  1. Acte încheiate în condiţii de validitate  (vezi care sunt acestea), prevăzute de legislaţia română în vigoare
  2. Declaraţia scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spaţiu, însoţită de unul dintre documentele prevăzute la punctul 1.
  3. ATENŢIE declaraţia de primire în spaţiu poate fi dată în faţa lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, a poliţistului de siguranţă publică, a notarului public ori a funcţionarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României.
  4. Declaraţia pe proprie răspundere a solicitantului (anexa nr. 14), însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care acesta va certifica existenţa unui imobil şi faptul că solicitantul locuieşte efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la punctele 1. şi  2.  
  5. ATENŢIE: nota de verificare este solicitată de serviciul de evidenţă, nu de persoana fizică.
  6. pentru minorii şi persoanele fizice puse sub interdicţie, declaraţia se dă şi se semnează de către părinţi sau de către reprezentanţii lor legali
  7. Documentul eliberat de primării, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol.

Precizări privind art. 321, 322, 323 din codul civil:

  • declaraţia de consimţământ pentru primirea în spaţiu a unei terţe persoane, poate fi dată numai de unul dintre soţi în situaţia în care imobilul respectiv nu a fost notificat în cartea funciară ca locuinţă a familiei;
  • în spaţiul destinat declaraţiei dată pe cerere ori în conţinutul declaraţieimodel anexa nr.12 sau 13 din HG1375/2006, soţul menţioneayă următorul text „Declar că imobilul nu a fost notificat în cartea funciară ca locuinţă a familiei”;
  • în cazul în care imobilul a fost notificat în cartea funciară ca locuinţă a familiei, declaraţia de consimţământ trebuie să fie dată de ambi soţi
  • în baza unui contract de închiriere al cărui titular este numai unul dintre soţi sau care este încheiat înainte de casatorie, se poate elibera act de identitate atât celuilalt soţ, cât şi copiilor minori, fără consimţământul proprietarului.

SERVICII ONLINE

Programare căsătorii

Programează-ţi online căsătoria

Acte de identitate

Programează-te pentru depunearea actelor

Formulare

Aici găseşti formularele de care ai nevoie

Suport live

Ajutor in timp real

 

Total vizitatori

2 vizitatori online
Termene si conditiiGalerie fotoLog In Site map